Miscarea de translatie a articulatiei temporo mandibulare
Sunteți pe pagina 1din 28 Căutați în document Dinamica mandibulară constituie un proces complex, fără de care exercitarea funcţiilor sistemului stomatognat nu ar fi posibilă. Este un act motor, la realizarea căruia participă, ni principal, muşchii sistemului stomatognat şi articulaţia temporo-mandibulară. Aşadar, dinamica mandibulară include totalitatea mişcărilor mandibulei în timpul exercitării funcţiilor sistemului stomatognat ca urmare a interacţiunii factorilor neuromusculari, articulaţiei temporo-mandibulare, ocluziei statice şi dinamice.
Dinamica mandibulară este un act motor complex, realizat pe amplitudini artralgie dif dg, cu o precizie extremă şi complexitate ridicată a mişcărilor.
Articulatia temporo-mandibulara
Acţiunea conjugată a muşchilor mobilizatori ai mandibulei a muşchilor orofaciali miscarea de translatie a articulatiei temporo mandibulare ai limbii este dirijată nervos pe baza impulsurilor periferice provenite din structurile stomatognatice, conform experienţei individuale a subiectului.
Multitudinea proceselor fiziologice care interferează, actul masticator, cum ar fi respiraţia, deglutiţia, homotropia linguo-salivară, justifică necesitatea unei coordonări nervoase centrale, în cadrul căreia un rol important îl joacă acţiunea voluntară şi actul reflex de organizare, automatizare şi dirijare a mişcărilor pe baza informaţiilor senzitivo- senzoriale.
Дома вокруг них становились все выше, как будто город наращивал бастионы против внешнего мира. Насколько непривычно было бы, подумал Элвин, если б вдруг стало возможно увидеть жизнь за этими громоздящимися стенами, будь они прозрачны. В окружающем его пространстве были разбросаны друзья, которых он знал, друзья, которых ему предстоит узнать, незнакомцы, которых он никогда не встретит.
Cerebelul intervine în coordonarea mişcărilor mandibulare, asigurând integrarea şi dirijarea activităţii neuromusculare. Impulsurile proprioceptive cu punct de plecare în muşchiul striat, tendoane, articulaţia temporo-mandibulară, membrana desmodontală, sunt conduse către nucleul senzorial trîgeminal principal, de unde ajung la nivelul cerebelului şi sunt integrate activităţii motorii a întregului organism.
Cortexul motor acţionează asupra muşchilor mobilizatori, miscarea de translatie a articulatiei temporo mandibulare comandă şi cerebelului modificări ale reacţiei musculare, adecvate mişcării ce se întreprinde. La noul născut, absenţa acestora, lipsa pantelor de ghidaj şi a antrenamentului determină modelele de dinamică mandibulară să miscarea de translatie a articulatiei temporo mandibulare aspectul unor mişcări de tatonare.
O dată cu erupţia dinţilor, controlul statico-mandibular determină o mai mare siguranţă a mişcărilor.
Mişcarea mandibulară cu contact dentar este cea mai precisă şi se datorează în principal informaţiei proprioceptive parodontale. Mişcarea mandibulară de amplitudine mare, fără contact dentar, este dirijată cu precădere, prin impulsurile periferice, de receptorii musculari, tendinoşi şi ai articulaţiei temporo-mandibulare, care nu asigură însă aceeaşi exactitate a informaţiei şi, prin urmare, a coordonării reflexe.
Astfel se explică faptul că, o dată cu pierderea dinţilor, reflexele cu punct de plecare parodontal se destramă, iar mişcarea mandibulară devine nesigură, dezordonată, creând mari dificultăţi medicului în restaurarea protetică, în determinarea relaţiilor fundamentale ale mandibulei.
La nivel central se înregistrează mişcările mandibulare posibile, iar în momentul declanşării ciclului dinamic mandibular sunt selectate şi orânduite numai acele secvenţe de mişcare cu semnificaţie pentru actul motor ce se cere îndeplinit.
Există o foarte mare exactitate şi precizie în selectarea tiparelor de dinamică mandibulară, astfel încât poziţiile fundamentale maxilo-mandibulare sunt precis reproductibile, iar ciclurile de masticaţie pentru un anumit aliment au caractere identice pentru acelaşi subiect.
Capitolul 5 Gnatologie
Modelele de mişcare mandibulară sunt memorizate şi stocate la nivelul nucleilor coordonatori astfel încât desfăşurarea mişcării se produce miscarea de translatie a articulatiei temporo mandibulare automat fără intervenţia cortexului.
In cazul apariţiei unui obstacol sau a unui stimul periferic inadecvat, se întrerupe brusc înlănţuirea dinamică a reflexelor, pe o perioadă suficientă cortexului. Din punct de vedere topografic dar şi funcţional deosebim; determinantul ocluzal anatomic anterior; determinantul ocluzal anatomic posterior, Determinantul ocluzal anatomic anterior este reprezentat de feţele palatinale ale frontalilor maxilari la nivelul cărora se realizează ghidajul anterior al mişcării.
Atât panta retroincisivă caracter morfologic cât şi traiectoria incisivă rezultat al combinării factorilor morfologici cu cei funcţionali îşi pun amprenta asupra ghidajului anterior. Determinantul ocluzal anatomic posterior este reprezentat de zonele laterale ale arcadelor dento-alveolare care asigură ghidajul posterior.
Implantarea dinţilor în zona laterală, morfologia cuspidiană mai accentuata sau mai ştearsă, caracteristicile curbelor de ocluzie îşi pun amprenta asupra ghidajului posterior în dinamica mandibulară, influenţând direcţia şi amplitudinea mişcărilor mandibulare cu contact dentar. Cortexul motor joacă un rol important în dinamica mandibulară prin iniţierea şi declanşarea contracţiei musculare voluntare la nivelul muşchilor sistemului stomatognat.
Influxul motor din aria motorie postcentrală homunculul motor abordează căile descendente piramidale. Fibrele nervoase se termină la nivelul nucleilor motori ai muşchilor mobilizatori căi eortico-nucleareunde fac sinapsă cu motoneuronul alfa de unde pleacă impulsuri şi ajung la musculatura manducatoare.
Mişcările mandibulare sunt controlate voluntar de scoarţa cerebrală. Formaţiunile subcorticale intervin de asemenea în reglarea contracţiei musculare.
Sistemul limbic, complexul hipotalamo-amigdalian modifică ritmul mişcărilor mandibulare. Formaţiunea reticulată, prin fracţiunea sa activatoare sau inhibitoare, influenţează activitatea buclei gama, asigurând o modulare a activităţii fuzoriale şi, deci, a motoneuronului alfa. Participarea cerebelului la reglarea posturii şi a contracţiei musculare a fost dovedită experimental. Contribuţia acestuia se realizează prin interrelaţiile cerebelo-reticulare, cerebelo-mbrice, cerebelo- vestibulare, cerebeio-pontine şi cerebelo-corticale.
Capitolul 5 Gnatologie
Suprimarea influenţelor cerebeioase are drept consecinţă o hiporeactivitate şi o inhibiţie a activităţii cunoscută sub denumirea de fenomen de decupkj.
Declanşarea mişcărilor mandibulare este corticala, organizarea şi ritmul mişcărilor sunt subcorticale, iar modularea mişcării se realizează prin reflexe periferice. Parodonţiul se dovedeşte a fi deosebit de important în declanşarea reflexă a contracţiei musculare pentru reglarea gradientului optim al forţelor ocluzale, precum şi în reflexul de deschidere al gurii, stimulului gustativ, tactil, termic etc. Pregătirea unei mişcări cuprinde contracţia unor grupe musculare care au drept scop stabilizarea bazei de inserţie a grupelor musculare ce urmează să intre în contracţie, pentru a realiza mişcarea următoare.
Astfel, în mişcarea de deglutiţie, contracţia muşchilor limbii este precedată de contracţia muşchilor ridicători ce fixează mandibula, oferind o mai mare precizie mişcării următoare. Cu toate acestea, la sfârşitul mişcării de ridicare a mandibulei se înregistrează o uşoară oscflaţie a capului.
Mişcarea de coborâre a mandibulei este pregătită prin stabilizarea osului filioid, realizată prin contracţia subhioidienilor În cadrul mişcărilor variate executate de mandibulă sub influenţa contracţiei musculare, grupele musculare au, pe lângă funcţia lor principală de realizare a anumitor mişcări, şi funcţii secundare.
- Элвин вскоре освободил его от этого затруднения, отправившись посмотреть окрестности.
- Articulații sub genunchiul rănit
- Deteriorarea articulației genunchiului și luxația piciorului
- Care sunt tratamentele pentru artroza tratamentului articulației genunchiului
Astfel, muşchii maseteri şi pterigoidieni interni, cunoscuţi pentru acţiunea lor de elevatori mandibulari, prezintă şi funcţia de propulsori sau retropropulsori mandibulari, în funcţie de fasciculul miscarea de translatie a articulatiei temporo mandibulare.
Unele mişcări mandibulare se realizează prin contracţia mai multor grupe musculare cu rol principal diferit.
Articulatia temporo-mandibulara
Astfel, în mişcările de diducţie participă pterigoidienii externi, temporalii, maseterii şi pterigoidienii interni. Astfel, din echilibrul solicitărilor prin contracţia echilibrată a maseterului şi pterigoidianului intern, rezultă o poziţie normală a gonionului, în timp ce o solicitare externă sau internă a unghiului goniac duce la o poziţie eversată sau inversată a unghiului respectiv.
Ivanciu Crina 14 iul. Articulaţia temporo-mandibulară sau ATM-ul, cum mai este prescurtat este cea mai importantă şi mai complexă articulaţie a craniului uman.
In succesiunea de mişcare a unei traiectorii mandibulare simple, este greu de «parat activitatea unui muşchi de altul. Articulaţia temporo-mandibulară este o diartroză bicondiliană foarte complexă cea mai complexă articulaţie a organismului uman fiind posibile mişcări de rotaţie şi translaţie realizate în două planuri: sagital şi transversal.
Viteza unghiulară rămâne aceeaşi, iar viteza liniară creşte o dată cu depărtarea mandibulei. Teoria mecanică a lui Gysi consideră că A. În lateralitate dreaptă, condilul activ blocat în cavitatea glenoidă este punctul fix, condilul stâng fiind de balans.
Dacă în această mişcare dinţii de partea stângă păstrează un contact prematur, acolo se va situa punctul de rezistenţă.
Forţa produsă de ridicători de pe partea stângă va transforma pârghia de gradul III într-o pârghie de gradul II, deci mai eficace şi mai traumatizantă, cu atât mai mult cu cât este vorba de contacte neechilibrate fig.
Dacă contactul de pe miscarea de translatie a articulatiei temporo mandibulare stângă este puternic, el devine punctul de sprijin, iar pârghia se transformă într-o pârghie de gradul I, ceea ce se traduce prin apariţia unor forţe foarte puternice la nivelul dintelui de contact, dar care se pot repercuta şi asupra articulaţiei temporo-mandibulare şi muşchilor.
În propulsie, dacă există un contact molar, acesta va deveni punct fix fig. În mişcarea de incizie, forţa va acţiona posterior punctului fix, iar rezistenţa la nivel incisiv, luând naştere o pârghie de gradul I cu eficacitate maxima, care va suprasolicita atât molarul cu contact prematur, cât şi incisivii; suprasolicitarea se tratarea îmbinărilor cu cupru traduce prin uzură sau mobilitate.
Pentru ca acest lucru să nu se întâmple prin solicitări repetate, mai ales în perioada de creştere, organismul se adaptează uneori prin modificarea unghiului goniac, până se stabileşte un raport optim între acesta şi panta incisivă. Teoria mecanică a lui Gysi are şi astăzi nenumăraţi suporteri, mai ales în ceea ce priveşte funcţionarea mandibulei ca o pârghie, dar mai puţin de acord cu concepţia privind articulaţia temporo-mandibulară ca o articulaţie de forţă.
După March Robinson, articulaţia temporo-mandibulară nu suferă nici un efort în funcţionalitatea ei normală, iar mandibula nu poate fi asimilată unei pârghii. Studiind suprafeţele articulare pe un număr de 62 de cadavre, Robinson le găseşte acoperite cu un strat foarte subţire de cartilaj hialin, mai ales în porţiunea posterioară, în rest fiind vorba despre un ţesut fibros, elemente morfologice care nu caracterizează articulaţiile de efort.
Ca argument funcţional, în sprijinul teoriei antimecanice, Robinson descrie un mecanism reflex care previne orice efort în limitele normalului, dirijat spre articulaţia temporo-mandibulară.
Forţa ia naştere în timpul contracţiei ridicătorilor şi se dirijează spre articulaţia temporo-mandibulară. În ultimul timp o serie de fapte clinice vin să sprijine teoria antimecanică Apariţia unor compromisuri prin considerarea ambelor teorii a dus la apariţia teoriilor mixte, mecano-antimecanice susţinute de Page şi Helluy, după care efortul se distribuie atât la nivelul dinţilor, cât şi la nivelul articulaţiei temporo-mandibulare. În repaus, lama meniscală destinsă se mulează în cavitatea glenoidă pe versantul articular al condilului temporal, sub influenţa ascensiunii condilului mandibular.
Plecând de la această poziţie, iniţial condilul nu poate efectua decât mişcări de rotaţie.
К постижению некоторых вещей ты еще не был готов, а кое-чего я и сам не понимаю.
Mişcarea de propulsie este precedată de contracţia fasciculului superior al pterigoidianului extern, care pune în tensiune lama meniscală ce se aşază ca un plan înclinat între scizura Glasser şi vârful condilului temporal, determinând în acelaşi timp o uşoară dezanclavare a condilului din glenă către antero-inferior.
Întinderea lamei meniscaîe se datorează elasticităţii sale mai ales în porţiunea retrocondiliană. Sub acţiunea continuă a contracţiei fasciculului superior al pterigoidianului extern, meniscul temporo-mandibular întins glisează spre anterior, dând posibilitatea lunecării condilului mandibular până în dreptul vârfului condiMui temporal, lunecare ce se produce sub acţiunea contracţiei fasciculului inferior al pterigoidianului extern.
